Aurelian Temișan a ajuns de urgență la spital! Ceea ce credea că e doar o durere trecătoare la genunchi, s-a dovedit a fi, de fapt, o problemă mult mai gravă. Aflat la filmările emisiunii „Te cunosc de undeva”, artistul a cerut ajutorul echipajului de ambulanță care se afla în platou. Nu a reușit, însă, să scape de durere.
Zilele trecute, Aurelian Temișan a simțit o durere acută la geninchiul drept, în timpul filmărilor. Pentru că durerea a devenit din ce în ce mai puternică, el a cerut ajutorul medicilor. Doctorii i-au administrat medicamente și i-au pus un bandaj, însă artistul nu a putut dormi toată noaptea din cauza acestei dureri acute. Cântărețul a luat și calmante, însă nimic nu s-a dovedit de ajutor. (Citește și Connect-R, concurent la „Te cunosc de undeva”! )
„N-am dormit toată noaptea din cauza acestei dureri sâcâitoare. Am luat și calmante. Am încercat să îmi pun și o orteză. Degeaba însă. Nimic nu a făcut ca durerea să cedeze. Probabil e o ruptură de ligament sau de mușchi. Va trebui sa fac un RMN”, a spus Aurelian Temișan în cea de-a doua zi de filmări.
Joi (20 septembrie), artistul a ajuns de urgență la spital. El a început deja o serie de ședințe de terapie Teca: „Uneori, când vrei să fugi de realitate, te împiedici în situații. Și uite așa, ești nevoit sa iei o pauză, să regândesti totul, ca să revii în forță, atât fizic, cât și psihic. ?✌️
Of, prea multă îmbârligâtură mentală pentru o banală entorsă (sper)”.
„O să fac terapie vreo două-trei săptămâni. Sunt mai multe proceduri pe care le voi face. Nu este atât de grav, dar dacă tratăm numai cu medicamente antiinflamatorii, durerea va trece doar pe moment, însă problema nu va fi în esență rezolvată.”, a mai spus el.